Iarna la Malaiesti

Porniram dis de dimineata... Eu incercai sa mai adorm in masina, n-a tinut. La Gura Diham infulecaram cate un sandvish si apoi o luaram in sus. Zapada si liniste, sa tot stai si sa dansezi cu fulgii ce jubilau prin aer.

La Diham am constatat ca ne era putin foame. Cum asa? Pai in loc de ceea ce erau probabil niste bulgari de zapada vedeam doua gashte. Am stat putin inauntru la caldura, Cris si Mirabo cu cate un vin fiert (mie nu-mi place cel de la Diham), iar eu cu berea din rucsac ca sa-l mai usurez.

O luam din loc catre Malaiesti. Ninsoarea a incetat, de pe cer s-a scuturat ultimul strop de zapada, asa ca acum este de un albastru pur. Mergem repede la vale, alunecand pe portiuni de gheatza. Mai cu cate o cazatura, mai la pas, ajugem jos in Valea Glajariei. Trecem paraiasul pe podetzuri de lemn si incepem sa urcam. Si urcam. Si iar urcam.

Ajungem la un luminis de unde ar fi trebuit sa vedem Rasnovul, de nu era pitit in ceatza. O luam iar in sus. Intr-o poiana vedem si creasta de pe care vantul spulbera furios zapada. La un moment Cris se intoarce, priveste in vale si exclama "Iata cum e cu boul la pascut!". Intorc mirat capul (ce sa pasca pe vremea asta?!) si vedem o pereche: domnisoara in fatza, cu fular si fara nici un bagaj, iar domnul in spate cu un rucsac imens. Mda...

Iata si cabana! In fata, drapelul nostru era scuturat de vant. Intram, iar la caldura mainile incep sa ma furnice. Am ajuns pe lumina, iar pana seara lumea a tot venit. Pe la 9 ne indreptam catre paturi, in alta "vila". Cerul senin era impanat cu o puzderie de stele.

Camera parca ramasese ornata de la Craciun, cu rondele de spuma poliuretanica :) Umplem soba mica cu lemne si ne bagam la somn. Doua ore mai tarziu ma dau jos sa mai bag lemne, dar se dusese tot focul, chiar si jarul. Trezesc un coleg de camera sa-i cer chibrituri, se trezeste si Cristi care incepe sa faca focul, iar eu cobor cu colegul sa mai luam lemne din magazie. Cerul se culcase si el, invelit cu o patura de ceata. Dupa ce lemnele trosneau in soba colegul ne marturiseste ca are chibritele de vreo 5 ani si n-a vrut sa ne sperie cand inca nu aprinsesem focul. Mai stam putin de vorba. Aflam ca traseul spre Omu necesita echipament serios, asa ca hotaram sa ne intoarcem maine pe unde am venit (dar vom reveni la vara!). Se umple si camera si adorm printre sforaituri...

A doua zi bem cate un ceai (bun, ca si vinul fiert de aseara), mancam si o luam la vale. Vedem si Rasnov de data aceasta, iar ce coborasem ieri in mai putin de 30 de minute urcam acum intr-o ora. Trecem pe langa Diham fara oprire si la 4 fara un pic suntem in masina. Pe curand munti albi!

http://picasaweb.google.com/marius.andreiana/200901Malaiesti#