Ce este libertatea

Nu vreau să reiau o temă clasică, dezbătută deja o mulţime de alţi cugetători. Hai să discutăm însă despre prezent, când întrebarea este Ce era libertatea? Odată cu dobândirea acesteia de către majoritatea naţiunilor, libertatea a devenit ceva obişnuit, comun. Având această necesitate primară asigurată, am început să ne gândim mai mult şi la bunăstarea noastră materială. Prea mult chiar.

De-a lungul timpului, omul de rând a trăit în speranţa de a se elibera de asupritori (stâpân, boier, alt popor). Odată cu această eliberare omul a devenit el însuşi asupritor, dornic să-i conducă pe ceilalţi prin puterea banului. Astăzi toţi suntem asupritori şi asupriţi în acelaşi timp.

Ţăranul ne asupreşte la piaţă când vinde cartofii scump, însă întors în sat este asuprit la rândul lui de proprietarul tractorului cu care îşi ară pământul, de patronul magazinului universal şi de vecinul care ar putea avea o recoltă mai bogată şi şi-ar permite să o vândă mai ieftin. Orăşeanul obişnuit îşi asupreşte concetăţenii făcând mizerie sau cu muzica unei petreceri pe cei obosiţi de la muncă. La rândul lui este asuprit de şeful de la servici sau de înghesuiala din autobuz provocată de alţi oameni, asemeni lui.

Ce ne determină să facem toate acestea? Dorinţa de libertate, de a fi mai puţin asupriţi. Banul.

Banul este astăzi cel pe care îl venerăm, conducătorul nostru. A devenit mai important decât temele fundamentale ale filosofiei ( dreptatea, libertatea, Dumnezeu, iubirea, fericirea ). Este mai important chiar decât sănătatea. Am fost izbit de un articol despre industria farmaceutică care afirma că acum este mai bine decât în anii precedenţi, căci consumul de medicamente a crescut. Da, faptul că este mai multă poluare, mai multă mizerie, mai multă lume bolnavă este bine! Putem scoate nişte bani din asta dacă vindem medicamente.

Societatea, pe care tot noi o alcătuim, ne sileşte să ne concentrăm asupra banului. Abia apucă să încolţească câteva întrebări despre viaţă în mintea studentului mai răsărit şi gata! El trebuie să-şi caute de lucru. Chiar dacă nu sunt chirii de plătit sau magazine de vizitat, trebuie ca el să câştige experienţă. Cine te mai angajează astăzi după terminarea facultăţii fără experienţă?

Aşa că se munceşte. Unde nu se munceşte, se caută de lucru. Una din bucuriile lunare cele mai mari este ziua de salariu. Ura! Plătim facturile, umplem frigiderul, punem şi ceva deoparte, ieşim cu prietenii să fumăm în baruri aglomerate şi zgomotoase şi să discutăm ce-a făcut Ionescu, ce film sau joc a mai apărut, ce vom face în week-end ( când, vai, suntem liberi! ).

Vi se pare normal, nu? Munceşti, te bucuri de prosperitate, nu munceşti, rabzi. Nu este normal. Nu este normal să nu poţi cumpăra o carte şi să o citeşti, să nu te plimbi cu barca, sa nu iei un buchet de flori, sa nu ţii o reuniune cu prietenii la tine acasă, să nu mergi la un concert sau la o expoziţie, să nu mergi într-o excursie, toate într-o săptămână, în fiecare săptămână.

Odată, când mă plângeam că majoritatea vieţii o petrecem muncind, mi s-a spus ironic: “Ai grijă să nu te omoare munca”. Asta fac, am grijă să nu mă omoare munca cum a omorât pe majoritatea care se bucură de serile şi week-endul liber. Proşti, dar fericiţi.

Hai să încercăm să ne bucurăm mai mult! Ştiu, nu poţi demisiona sau să lucrezi doar trei zile pe săptămână. Nu încă. Ce-ar fi însă dacă acele seri din timpul săptămânii ar fi trăite în loc să vegetezi în faţa televizorului? Dacă eşti tânăr, încă nu te uiţi la televizor în fiecare seară. Vezi însă părinţii tăi, vezi vecinii stând în casă. Nimeni nu se gândeşte să bată la uşa vecinului într-o seară, să-l întrebe ce face şi să-l invite la masă sau la o plimbare prin parc. Şi, chiar dacă ar face-o, ar fi privit ca un ciudat şi refuzat cu frică ( unde vrea ăsta să ajungă? ).

Cu ajutorul tehnologiei, vom ajunge să avem energie şi mâncare pe gratis. Vom putea face în fiecare zi ceea ce ne dorim, nu ceea ce ni se spune. Vom scrie şi vom cânta de plăcere, nu pentru că se caută un anumit gen. Vom crea maşini mai bune pentru simplul fapt că sunt mai bune, nu pentru că dorim să ne impunem pe piaţă. Vom dărâma chioşcurile şi vom planta copaci.

Până atunci însă să nu ne pierdem. Oameni buni, nu uitaţi ceea ce vă face oameni şi nu roboţi sau animale: puterea de a gândi, de a crea, de a spera, de a iubi, de a pune sub semnul îndoielii tot ceea ce ne înconjoară. Chiar şi toate afirmaţiile de mai sus. Sunt nebun? De ce? [Discuţie]